Molly este o fetiţă blondă şi care de curând a împlinit patru ani. Este mereu cu zâmbetul pe buze şi îi place să alerge în cerc. Foarte rar se aşază pe genunchii tăi şi vrea să o gâdili.
James se joacă mereu cu aceleaşi jucării: fructele şi legumele din plastic. Aşază tacticos legumele pe o farfurie şi fructele pe o altă farfurie. De fiecare dată, în acelaşi loc şi în aceeaşi ordine.
Când vine însă vorba de mancare adevărată, totul se schimbă. Pentru că singurul lucru pe care James îl mănâncă este ciocolata.
Harry răstoarnă toate cutiile cu jucării, coşurile de gunoi, tava cu nisip, iar George plânge încontinuu.
Aceştia sunt câţiva dintre copiii pe care i-am întâlnit la un centru pentru copiii cu autism şi pe care părinţii îi aduc aici de câteva ori pe săptămână în încercarea disperată de a-i schimba. Unii dintre părinţi par resemnaţi, alţii se agaţă de fiecare gest şi mai speră încă în recuperare... Trebuie să fie foarte trist. Să nu primeşti niciodată un răspuns din partea copilului tău. De nici un fel. Nici măcar o privire.
Este atat de ciudat sa ii privesti si sa te tot intrebi ce este in mintea lor si mai ales cum sa faci sa patrunzi acolo.
RăspundețiȘtergere