Specialized - Innovate or die

Astăzi am încheiat prima săptămână de mers numai cu bicicleta şi pot spune că a fost minunat. Am redescoperit bucuria din spatele mersului pe bicicletă. Dacă acum două săptămâni făceam 40 de minute până la muncă (dintre care 20 de minute eram blocată în trafic), acum parcurg acelaşi drum în 30 de minute şi am energie pentru toată ziua.

Şi pentru că am prins gustul pedalatului, mi-am dat seama că bicicleta despre care vă povesteam aici, nu este ceea ce vreau. Aşa că, mi-am făcut un upgrade şi de ieri am intrat în lumea bună. Acum am o Specialized cu frame-ul de 17 inch, schimbător Shimano şi cauciucuri personalizate. A beauty! 

În lumea maşinilor este ca şi cum ai trece de la bătrâna Dacie la BMW, ultima serie. Diferenţa este una imensă, uneori ai impresia că schimbă vitezele şi pedalează singură. Singura problemă este că şaua şi cele două roţi pot fi furate în 5 secunde, aşa că sunt nevoită să o leg fedeleş.

În zilele ce vor urma, veţi face şi cunoştinţă.

Iată pe scurt şi impresii după prima săptămână.

În UK, bicicliştii sunt foarte respectaţi atât de autorităţi, care le oferă rute ocolitoare superb amenajate şi care nu se intersectează cu pomi, garduri sau care se termină brusc, cât şi de şoferii aflaţi în trafic. Chiar azi i-am lovit oglinda unuia, care în loc să ţipe la mine m-a întrebat dacă sunt ok.

Am descoperit rute ocolitoare şi trasee superbe, care  foarte rar se intersectează cu cele ale şoferilor. 

Majoritatea bicicliştilor poartă veste reflectorizante şi căşti.

Cel mai vârstnic biciclist pe care l-am întâlnit avea în jur de 65-70 de ani, iar cel mai tânăr, puţin peste doi ani.

Toate instituţiile, mall-urile, supermarket-urile, etc. au parcări pentru biciclete.

Toţi bicicliştii respectă zonele de No Cycling.

În oraşul meu există câteva cluburi de ciclism, care organizează trasee de diferite intensităţi de cel puţin două ori pe săptămână şi unde oricine poate merge să pedaleze.

The Boat Race

Astăzi, pe Tamisa, are loc una dintre cele mai cunoscute curse de canotaj din Marea Britanie.  

Este vorba despre competiţia Oxford vs. Cambridge, la care participă echipajele maculine de 8+1. Membrii celor două echipaje sunt cunoscute sub numele de albaştrii, cei de la Cambridge poartă albastru deschis, iar echipajul celor de la Oxford poartă albastru închis. Fiecare barcă este cunoscută sunt numele de Barca Albastră. 

Prima cursă a avut loc în anul 1829, iar din 1856, cu excepţia celor două războaie mondiale, are loc în fiecare an, în ultima sâmbătă din martie sau prima sâmbătă din aprilie. 

Cele mai multe victorii le aparţin celor de la Cambridge, 80, în timp ce Oxford-ul deţine 75 de victorii. Cursa din  24 martie 1877 a fost considerată oficial ca fiind terminată la egalitate.

Echipajele sunt alcătuite din cei mai buni sportivi, care studiază la cele două universităţi, atât britanici, cât şi nemţi, canadieni sau australieni.

Cursa de anul trecut a fost câştigată de echipajul celor de la Cambridge. 

Sursa: www.virtual-london.com

Unii dintre cei prezenţi azi în cele două bărci vor concura pentru Marea Britanie la Olimpiada din 2012.

Cei mai buni să câştige!

Red Nose Day 2011 - Do something funny for money

La capitolul caritate, englezii sunt foarte greu de egalat.

Astăzi este Red Nose Day, una dintre cele mai mari campanii de strângere de fonduri desfăşurată o dată la doi ani, în UK .   

Ca să vă faceţi o idee, numai anul trecut s-au strâns 82.3 milioane de lire sterline. După cum a fost promovat evenimentul, anul acesta, cu siguranţă bat suta. 

Iar la strângerea de fonduri nu participă niciodată udre şi boci veniţi să se promoveze şi să mai vorbească de cincinal. Şi nici Andreea Marin nu-şi vinde poşeta. 

Uite un exemplu de cum strâng ei bani: la BBC Radio 1, Chris Moyles şi Dave fac cea mai lungă emisiune de radio. Sunt live de 40 de ore şi vor să ajungă la 52 de ore de transmisie în direct, care va fi şi record mondial. Şi până acum au reuşit să adune 1.144.000 de lire. Impresionant, nu?

Eco

Din cauza preţului la benzină, dar şi pentru că mă pregătesc pentru un eveniment, despre care vă voi povesti la momentul respectiv, duminică m-am hotărât să-mi cumpăr bicicletă. Cu o căutare rapidă pe Gumtree, am găsit persoana potrivită de la care să cumpăr una. 

Îl cheamă Matthew, este student la Universitatea din Reading şi deţine o adevărată colecţie de biciclete, pe care le păstra, în campus, într-o magazie foarte securizată. Are biciclete cu preţuri între 25 şi 1.000 de lire. Cele mai multe dintre ele sunt cumpărate de la licitaţiile organizate de secţia locală de poliţie. Adică, toate bicicletele găsite pe stradă, confiscate sau cele furate şi recuperate de poliţie, dacă nu sunt revendicate de nimeni, sunt scoase la licitaţie. Iar pentru Matthew, afacerea merge strună. A vândut  90 de biciclete în  ultimele trei zile.

După ce am testat câteva, m-am oprit la aceasta.

O bicicletă obişnuită, care să nu atragă atenţia, aproape nouă, care m-a costat 50 de lire. 

Am scos-o ieri la plimbare, prin oraş. Şi cu această ocazie, mi-am amintit cum am învăţat să merg pe bicicletă. 

Era vară, aveam 7 ani şi locuiam cu bunicii. 

Într-o zi, bunicul a cedat rugăminţilor şi a mers cu mine să mă înveţe să pedalez. Avea o bicicletă de damă, de două ori mai mare decât un copil de 7 ani. Bineînţeles că nu ajungeam la şa, dar asta nu a contat deloc. Ne-am trasat imaginar traseul: de la noi de la poartă şi până la capătul străzii, vreo 100 de metri. Regulile erau simple: eu pedalam, iar bunicul ţinea de şa. Numai că după vreo oră, când am început să prind curaj şi viteză, bunicul a dat drumul bicicletei, fără să îmi spună. Iar după vreo 50 de metri, dacă nu priveam înapoi, nu mă alegeam cu genunchii juliţi. Am fost atât de mândră că am învăţat să merg pe bicicletă.... Au urmat o bicicletă cu cadru şi pedalatul pe sub cadru şi sute de trasee parcurse împreună cu copiii de pe stradă. În vara aceea nu mi s-au vindecat genunchii...

Lalele

Bună dimineaţa!

Mame moderne

Astăzi sunt furioasă. Sunt furioasă pe femeile care îşi tratează copiii ca pe nişte jucării. Cum poţi să ii interzici unui copil de doi ani să nu doarmă la prânz, asta în condiţiile în care îl aduci la ora 8 la grădiniţă şi îl iei la 18? Şi asta pentru că vrei să doarmă de la 6 seara până dimineaţa la 8, când îl aduci din nou la grădiniţă. Şi tot aşa, cinci zile pe săptămână. Pentru că tu trebuie să petreci nişte "quality time" cu prietenul/ soţul sau cu tine însăţi.... Iar de copil ce să mai zic: e mereu obosit, nu se joacă niciodată, îi cade capul în farfurie la fiecare masă, etc. Trist, foarte trist....

Apropo de grădiniţe. Sistemul britanic de învăţământ este structurat altfel decât cel românesc. Copiii încep grădiniţa (nursery) la trei luni şi termină la 4 ani (foarte puţini copii termină la 5 ani), când merg la şcoală, unde fac un an pregătitor. Deci da, am scris bine. Încep la trei luni... Şi sunt bebeluşi care sunt full-time, adică de la 8 la 18, în fiecare zi. Bebeluşi, care atunci când îşi văd seara părinţii, plâng încontinuu pentru că nu îi recunosc.

Un lucru bun la acest sistem este faptul că numărul educatorilor creşte odată cu numărul de copii. Adică, până la vârsta de doi ani este un educator la trei copii, de la doi la patru ani este un educator la patru copii, iar după vârsta de patru ani este un educator la 8 copii. Iar, de exemplu, în grupa celor de doi ani, nu sunt mai mult de 18 copii.

În schimb, când vine vorba de învăţat, situaţia se schimbă, pentru că britanicii merg pe principiul lui Creangă: dacă-i copil, să se joace. Aşa că la patru ani (foarte devreme, din punctul meu de vedere), când ar trebui să meargă la şcoală, abia dacă ştiu să îşi scrie numele, să numere şi să recunoască culorile. Ce adunări, scăderi şi dictări? Nici vorba de aşa ceva. Iar în anul pregătitor nu fac altceva decât să copieze cuvinte din cărţi şi să deseneze. Şi se mai şi miră de ce sunt praf la scriere.

Care vrei o bere?

La mine pe stradă nu se bea. Asta dacă nu cumva vrei să dai 500 de lire pe o bere.....

Window shopping

British style.

Londra, -1 grad C, panseluţa rezistă

În rochii înflorate până jos...

                                                                   E primăvară, iarăşi primăvară!

                                                                   Pe fiecare margin' de făgaş

                                                                   Îşi scot strămoşii degetele - afară,

                                                                   De ghiocei, de crini, de toporaşi.

                                                                                                                 Virgil Carianopol

 Aşa mă apucă un dor de un concert marca Tudor Gheorghe.....