Un mărţişor

Să aveţi o primăvară minunată!

Alb şi negru cu rodii

Tarte cu ciocolată albă şi neagră şi rodii.

Hi!

De mică mi-a plăcut să merg la pescuit cu bunicul şi unchiul. Obişnuiam să stăm cu orele pe marginea Dunării, cu ochii ţintă la plută. Când prindeam câte o fâţă, eram cel mai fericit copil. Îl luam acasă şi îl ţineam în borcan cu lunile. Mi se părea fascinant.

În urmă cu câteva luni mi-a venit o idee: să îmi fac un acvariu. Credeam că e simplu: cumpăr un acvariu şi nişte peşti şi gata. Eh, nu a fost chiar aşa. În UK, peştii ca şi celelalte animale se bucură de o atenţie deosebită. A trebuit să cumpăr filtru şi să duc mostre de apă în fiecare săptămână, timp de o lună. Şi când apa a fost bună, fără nitriţi şi amoniu, am putut să-mi cumpăr şi peştii mult visaţi.

Acum am un acvariu de 45 de litri echipat cu filtru şi încălzitor (am vrut peşti tropicali) şi 13 peşti. 

Printre locatari este şi aceste peşte neon, care a pozat azi ca un adevărat profesionist.

Good food

Broccoli şi friptură de ton la grătar cu sos de mentă verde, pătrunjel verde şi usturoi.

Morgan de moi!

Când a proiectat AeroMax, designerul de 21 de ani, Matt Humphries de la Morgan s-a întrecut pe el însuşi. 

Gândită iniţial ca o maşină unicat destinată unui bancher elveţian, care sponsoriza Morgan în cursele de GT3, maşina a ajuns să fie fabricată într-o serie limitată de 100 de exemplare.

V8-ul de 4.8l şi 362 de cai putere fabricat de BMW propulsează maşina de la 0-100 kilometri la oră în 4.2 secunde. Ce mai, o minunăţie!

Când voi avea 110.000 de lire sterline, ştiu ce maşină îmi voi cumpăra.

Viaţa este ca un carusel...

... cu urcuşuri şi coborâşuri. Important este să găsim echilibrul în tot ceea ce facem.

Vorba tatălui meu: Când ajungi sus, nu-ţi pierde minţile, iar atunci când eşti jos, nu-ţi pierde speranţa.

Dragobetele sărută fetele!

Dacă tot suntem români, haideţi să ne iubim româneşte, mâine, 24 februarie.

Happy Dragobete's Day!

D'ale britanicilor: organic food

Pentru că mâncarea organică (bio) este la mare modă printre britanici, anul trecut am fost fermier pentru o vară. Şi pot spune că legumele şi fructele organice sunt delicioase, necesită foarte multă muncă, iar diferenţa de preţ dintre ele şi restul produselor este binemeritată.

Amsterdam

Ideea de a merge la Amsterdam ne-a venit într-o joi. Ne gândeam ce am putea să facem în week-end şi unul dintre noi a venit cu ideea. Ce ar fi să mergem la Amsterdam cu maşina? Propunerea a fost votată în unanimitate şi iată-ne, vineri seara, în drum spre capitala olandeză. 

Sâmbătă, dis-de-dimineaţă, ne plimbam deja pe străzile Amsterdamului.

Lume multă şi pestriţă, cafenele pline ochi cu turişti veniţi să guste din plăcerile interzise în alte ţări, mii de biciclete, fete frumoase şi foarte ocupate în Red Light District, miros înţepător de marijuana, show-uri erotice la fiecare colţ de stradă, o Marilyn Monroe încântătoare întâlnită unde altundeva decât la Sexmuseum, gay cinema, condomerii, lalele, travestiţi şi muzeul Van Gogh. 

Cam aşa se poate descrie Amsterdamul în câteva cuvinte. 

Un oraş foarte liniştit, deşi nimic nu este interzis.

Zambile, frumoasele mele zambile....

Mirosul lor mă duce mereu în trecut, când eram copil şi aveam grijă de grădiniţa cu flori, când îngenuncheam în faţa lor şi le simţeam parfumul, visând la cai albi şi feţi frumoşi.

Banana muffins

Întâmplări cu vameşi

Anul trecut am mers cu maşina în România. Pentru că aveam multe bagaje şi pentru că mergeam pentru trei săptămâni acasă, ne-am gândit că cel mai bine e să plecăm cu maşina. Opream unde doream, mai vedeam una-alta, nu aveam limită de bagaje, etc. Ne-am pregătit călătoria în cele mai mici amănunte şi pe 24 aprilie 2010, la ora 2.10 a.m. am plecat. La 4 a.m. eram în Dover. Vameşii britanici, puşi pe glume. S-au uitat un pic prin bagaje, ne-au urat Casă de piatră! după ce au vazut rochia de mireasă şi ne-au lăsat să ne continuăm drumul. Am aşteptat în coada de maşini îmbarcarea pe feribot şi pe la 7 dimineaţa (8, ora Franţei) eram la Dunkerque. Au urmat, pe rând, Olanda şi Germania. În aceeaşi zi, la ora 20.00, ne aflam la Passau, la graniţa dintre Germania şi Austria, unde am şi oprit să dormim. Până acolo totul a fost minunat: drumuri excelente cu autobahn-ul nemţesc ameţitor de rapid, privelişti minunate şi şoferi disciplinaţi în trafic.

A doua zi de dimineaţă, la ora 7.10 am pornit-o din nou la drum. Am traversat toată Austria şi am intrat curioşi în Ungaria. Abia aşteptam să vedem cum e la unguri. Şi a fost minunat. Până la graniţa cu România, unde am plătit rovigneta, care are un lipici atât de prost încât rămâne lipită pe vecie. Şi apoi a început aventura. 

În vamă, la Nădlac, ne-a întâmpinat o domniţă de la poliţia de frontieră, care nu a observat volanul de pe partea dreapta a maşinii şi ca atare a venit pe partea pasagerului. Uşor dezamăgită de greşeală, mi s-a adresat exact după cum urmează (fără să salute sau să se prezinte şi cu un uşor aer de sictir).

- Permis de conducere este?
- Este, am răspuns zâmbind.

S-a uitat un pic strâmb la permisul de conducere britanic şi a continuat.
- Paşapoarte?
I-am arătat paşapoartele, ne-a identificat şi a continuat.
- Să treceţi pe acolo pe unde e bariera ridicată.

Şi am trecut. Au urmat nişte gropi cum numai după cel de-al doilea război mondial  cred că puteai întâlni. Am crezut la un moment dat că o să ne rupem maşina în două. Şi tot aşa: drumuri cu o singură bandă pe sens, zeci de radare, câteva căruţe, claxoane, şoferi nervoşi, limite de viteză ridicole, indicatoare ascunse în pomi, după semafoare sau puse atât de sus încât abia le observai, poliţişti la pândă rugându-se parcă să depăşeşti linia continuă. Într-un final am ajuns pe celebrul Deal Negru. Era ora 21.00 şi întuneric. Aici şoc! Tocmai se turnase asfaltul şi nu era nici un marcaj rutier. Nici măcar linia de pe mijlocul şoselei, care să delimiteze cele două benzi. Imaginaţi-vă chinul. Având volanul pe partea opusă, pasagerul, adică eu, a devenit un fel  de GPS, care trebuia să vadă când drumul este liber şi se putea depăşi, să aprecieze distanţele şi viteza şoferilor de pe contrasens. Ce mai, un chin! 

Drumul de la Nădlac la Piteşti a fost cel mai obositor. Ne-a epuizat fizic şi psihic.

În total: 27 de ore de condus, 2.500 de kilometri, 7 ţări.

Iată şi maşina care ne-a dus şi ne-a adus şi a îndurat cele mai crunte gropi din întreaga ei existenţă.
O Honda Civic 2.2 i-CDTI, 140CP, Diesel, climă bizonică :), pilot automat (de foarte mare ajutor la drum lung) şi sunroof, care merită toţi banii.

Prinţ şi cerşetor

Vă spuneam aici că acum câteva săptămâni am văzut primul copac înflorit. Astăzi l-am văzut şi pe El şi mi-am ţinut respiraţia pentru un moment. Am ştiut pe loc că de azi încolo, pentru mine, este primăvară.

Cu acestă ocazie, mi-am amintit următoarea întâmplare.

Acum vreo doi ani lucram la una dintre cele mai mari grădiniţe particulare din zonă. Se întinde pe o suprafaţă imensă, are o mini fermă, pădure şi un spaţiu imens de joacă. Copiii sunt încurajaţi să facă drumeţii şi să petreacă mult timp în aer liber. Şi pentru că aveam astfel de facilităţi, obişnuiam să mergem cu copiii în pădure, să vizităm animalele şi să desfăşurăm tot felul de activităţi, afară, pe pajişte.
Într-o zi, cred că tot prin februarie, am găsit în pădure foarte mulţi ghiocei şi am întrebat-o pe colega mea dacă am voie să iau câţiva (mă gândeam că poate sunt protejaţi).

Ea: Eşti sigură? Poate sunt otrăviţi...
Eu, stupefiată: Ce să fie otrăviţi?
Ea: Florile acelea...
Eu şi mai stupefiată: Nu ştii ce flori sunt ăstea?
Ea: Nu.
Eu: Stai liniştită păpuşe* că nu o să mori.

Dacă în România ghiocelul este poate cea mai iubită floare, "vestitorul primăverii", şi aşa mai departe, în UK el este inexistent. Poate pentru că la ei este o toamnă continuă?

* Unul dintre profesorii mei de limba română, care fusese la bază profesor de limba rusă şi care ne dicta comentariile, obişnuia să zică: păpuşe, mătuşe, găinuşe. Iar când observa zâmbetul din colţul gurii, ne apostrofa imediat: Termină că altfel te trimit la uşe! (un fel de colţ al ruşinii).
Vă imaginaţi discuţiile din pauză, nu?

Ciocolată misogină

Ieri, în timp ce aşteptam la o coadă, mi-a atras atenţia ambalajul unui baton de ciocolată. Am crezut că mi se pare şi m-am uitat mai atent. Nu mi se părea. Şi cum curiozitatea a ucis pisica, iată-mă cumpărând un baton. L-am luat acasă, l-am analizat atent, după care l-am şi desfăcut să văd despre ce este vorba. Conţinutul? O banală ciocolată cu lapte.
Ce să fie oare: misoginism sau un slogan de succes?

Printre amintiri

Mă gândeam acum câteva zile la cât de mult a evoluat tehnologia asta... Mai ţineţi minte când vă serbaţi zilele de naştere cu toţi copiii de pe stradă şi îl aşteptaţi cu emoţie pe... fotograf? Şi cum eraţi fascinaţi de aparatul lui magic? Şi cum păstraţi la loc de mare cinste cele câteva fotografii? Ca să nu mai discutăm despre faptul că fotografiile color erau foarte rare şi probabil îi costau pe părinţii noştri o mică avere.

Şi iată-ne acum cu hard-disk-uri pline cu poze din vacanţe, de la petreceri, de la facultate, din club.... Sute de TB. Le stocăm undeva şi le dăm uitării. De ţinut minte detalii, nici vorbă. 

În schimb, dacă mă întreabă cineva despre orice poză din copilărie, pot să-i povestesc cu lux de amănunte, minute în şir. Ştiu cum era vremea, cine era cu mine, cu ce eram îmbrăcată, ce am făcut în ziua respectivă şi tot aşa. 

Am o singură fotografie color de atunci şi deşi are mai bine de 25 de ani, mi se pare fascinantă.

Eu şi fratele meu.

Codul bunelor maniere (II)

Cam cât respect ai putea să ai pentru femeile care râgâie ca vitele (pentru că medicul le-a recomandat să nu ţină aerul în piept), se scarpină în dos, îşi miros subraţul, trag vânturi, ling capacul de la borcanul cu iaurt, îşi lipesc unghii false şi apoi le rod, vin cu UGG-uri împuţite şi rupte, au până la 22 de ani trei copii cu trei bărbaţi diferiţi şi sunt din nou însărcinate, se îmbată ca porcii şi vomită în faţa barului, iar colac peste pupăză,  se mai şi laudă lunea că au fost atât de bete încât nu mai ştiu cum de au genunchii juliţi şi vânătăi pe mâini.

Dacă asta înseamnă lume civilizată, atunci: Nu, mulţumesc!

Simply Red

D'ale britanicilor: 5-a-day

Lansat în anul 2000 de către Ministerul Sănătăţii şi preluat de NHS (National Health Service), programul 5-a-day se bucură de un real succes în rândul britanicilor. Aceştia sunt încurajaţi să consume cel puţin cinci porţii de legume şi fructe pe zi (aproximativ 400 de grame), ca parte a unei diete echilibrate.

Gogoşi de duminică, ca la mama acasă

Noul spot VW - o minunăţie

Nu sunt fan Războiul Stelelor, dar sunt fan înrăit Volkswagen. Iar noul spot pentru Passat al celor de la VW mi se pare genial.

Dovada

Vă povesteam aici despre Joseph. Astăzi ne-am reîntâlnit şi a vrut să-mi arate numerele lui. A găsit repede două coli de hârtie şi cu mare repeziciune mi le-a scris. Nu am putut să-mi stăpânesc admiraţia şi am zis către educatoarea lui că Joseph mă uimeşte de fiecare dată când îl întâlnesc şi că eu cred că are un IQ foarte mare pentru vârsta lui. Răspunsul ei a fost scurt şi sec: păcat că nu ştie să se joace frumos (adică să ţină jucăriile la locul lor). Poftim?!

 

În lumea celor care nu cuvântă

Molly este o fetiţă blondă şi care de curând a împlinit patru ani. Este mereu cu zâmbetul pe buze şi îi  place să alerge în cerc. Foarte rar se aşază pe genunchii tăi şi vrea să o gâdili.

James se joacă mereu cu aceleaşi jucării: fructele şi legumele din plastic. Aşază tacticos legumele pe o farfurie şi fructele pe o altă farfurie. De fiecare dată, în acelaşi loc şi în aceeaşi ordine.

Când vine însă vorba de mancare adevărată, totul se schimbă. Pentru că singurul lucru pe care James îl mănâncă  este ciocolata.

Harry răstoarnă toate cutiile cu jucării, coşurile de gunoi, tava cu nisip, iar George plânge încontinuu.

Aceştia sunt câţiva dintre copiii pe care i-am întâlnit la un centru pentru copiii cu autism şi pe care părinţii îi aduc aici de câteva ori pe săptămână în încercarea disperată de a-i schimba. Unii dintre părinţi par resemnaţi, alţii se agaţă de fiecare gest şi mai speră încă în recuperare... Trebuie să fie foarte trist. Să nu primeşti niciodată un răspuns din partea copilului tău. De nici un fel. Nici măcar o privire.