Mame moderne

Astăzi sunt furioasă. Sunt furioasă pe femeile care îşi tratează copiii ca pe nişte jucării. Cum poţi să ii interzici unui copil de doi ani să nu doarmă la prânz, asta în condiţiile în care îl aduci la ora 8 la grădiniţă şi îl iei la 18? Şi asta pentru că vrei să doarmă de la 6 seara până dimineaţa la 8, când îl aduci din nou la grădiniţă. Şi tot aşa, cinci zile pe săptămână. Pentru că tu trebuie să petreci nişte "quality time" cu prietenul/ soţul sau cu tine însăţi.... Iar de copil ce să mai zic: e mereu obosit, nu se joacă niciodată, îi cade capul în farfurie la fiecare masă, etc. Trist, foarte trist....

Apropo de grădiniţe. Sistemul britanic de învăţământ este structurat altfel decât cel românesc. Copiii încep grădiniţa (nursery) la trei luni şi termină la 4 ani (foarte puţini copii termină la 5 ani), când merg la şcoală, unde fac un an pregătitor. Deci da, am scris bine. Încep la trei luni... Şi sunt bebeluşi care sunt full-time, adică de la 8 la 18, în fiecare zi. Bebeluşi, care atunci când îşi văd seara părinţii, plâng încontinuu pentru că nu îi recunosc.

Un lucru bun la acest sistem este faptul că numărul educatorilor creşte odată cu numărul de copii. Adică, până la vârsta de doi ani este un educator la trei copii, de la doi la patru ani este un educator la patru copii, iar după vârsta de patru ani este un educator la 8 copii. Iar, de exemplu, în grupa celor de doi ani, nu sunt mai mult de 18 copii.

În schimb, când vine vorba de învăţat, situaţia se schimbă, pentru că britanicii merg pe principiul lui Creangă: dacă-i copil, să se joace. Aşa că la patru ani (foarte devreme, din punctul meu de vedere), când ar trebui să meargă la şcoală, abia dacă ştiu să îşi scrie numele, să numere şi să recunoască culorile. Ce adunări, scăderi şi dictări? Nici vorba de aşa ceva. Iar în anul pregătitor nu fac altceva decât să copieze cuvinte din cărţi şi să deseneze. Şi se mai şi miră de ce sunt praf la scriere.